Serviciile financiare constau în mare parte din muncă ce poate fi descrisă înainte de a fi executată: acceptare pe baza unor criterii fixe, procesare de mutații, verificare de documente, raportare conform unui format fix, întrebări de la clienți care revin în tipare. Nu este întâmplător. Supravegherea și reglementarea au forțat această muncă timp de decenii să fie repetabilă și trasabilă. Ceea ce este repetabil și trasabil este și munca dintre care o parte intră prima în discuție pentru AI. Pe lângă aceasta, există munca ce se învârte în jurul explicației, excepțiilor și responsabilității: un consultant care ghidează un client printr-o decizie dificilă, un underwriter care se abate de la regulă, un ofițer de conformitate care evaluează un caz gri. Această muncă se deplasează mult mai lent, iar uneori deloc.
Împrejurările care determină rezultatul nu sunt deci aceleași peste tot. Ele depind de gradul de standardizare al unei sarcini, de câtă supraveghere este obligatorie prin lege și de cât de bine este pusă la punct datele de bază. O companie cu sisteme învechite și dosare care se află încă parțial pe hârtie se confruntă cu o deplasare diferită față de o companie care lucrează deja de ani de zile digital.
În cadrul acestui sector se întrepătrund trei tipare. Pentru o parte din muncă, AI poate prelua sarcina: mutații simple, verificări standard, rezumarea dosarelor. Pentru o altă parte, munca se face parțial prin AI, cu un angajat care aprobă sau respinge și fundamentează acest lucru cu un motiv — gândiți-vă la acceptarea polițelor mai complexe sau la triajul inițial al întrebărilor clienților. Pentru o a treia parte, rămâne muncă umană: tot ceea ce are drept nucleu explicația, încrederea sau o evaluare individuală.
Aceasta nu este o împărțire care se va întâmpla în viitor. În unele companii, prima categorie funcționează deja în producție, iar a doua categorie este organizată cu un proces clar de verificare. În alte companii, aceeași sarcină este încă efectuată complet manual, nu pentru că nu s-ar putea, ci pentru că nimeni nu a reexaminat-o explicit. Diferența nu constă aproape niciodată în tehnologie. Constă în faptul dacă cineva a reexaminat recent sarcina respectivă.
O strategie în serviciile financiare se bazează adesea pe premise privind timpii de procesare, alocarea de personal per proces și locul de unde provine avantajul competitiv — viteza de acceptare, calitatea consultanței, costul pe poliță sau pe dosar. Aceste premise au fost stabilite la un moment dat și nu au mai fost retestate ulterior. Când AI preia o parte dintr-o sarcină, calculul de la baza acestor premise se schimbă fără ca planul în sine să fie ajustat. Premisa nu este contrazisă; ea pur și simplu nu mai este confirmată.
Acesta este tiparul spre care indică această pagină: nu că AI este un proiect care se implementează undeva, ci că AI invalidează în mod continuu premise pe care o strategie le folosește tacit ca punct fix. O conducere care se agață de un avantaj de cost bazat pe viteza de procesare umană se ghidează după o cifră care între timp a fost depășită de concurenți cu un proces diferit. Deplasări similare se manifestă și în alte sectoare, așa cum se poate observa în modul în care se schimbă presiunea strategică în construcții acum că AI preia muncă prin lucrări de antrepriză și calculație pregătite parțial de AI, în sectorul instalațiilor unde planificarea și estimarea materialelor se deplasează, și în sectorul curățeniei unde programarea și controlul se automatizează parțial. Sectoarele diferă, mecanismul nu: o premisă pe care nimeni nu a mai retras rămâne în plan în timp ce realitatea de dedesubt se schimbă.
Aceasta nu este o problemă de personal și nici un sfat despre cine mai execută ce sarcină. Ce consecințe leagă o companie de faptul că o sarcină poate fi preluată este la latitudinea acelei companii și privește cerințe legale care nu sunt tratate aici. Despre ce este vorba aici este întrebarea care precede o astfel de decizie: ce premisă din strategie rămâne pe loc în privința unei munci care între timp se face altfel. Aceasta este o întrebare factuală, nu o întrebare de personal, iar cele două nu se amestecă aici.
De asemenea, nu este o întrebare la care se poate răspunde printr-o estimare pe sector. Cât din munca de acceptare, raportare sau contactul cu clienții dintr-o anumită companie se încadrează în acest moment în care dintre cele trei categorii diferă de la organizație la organizație, de la sistem la sistem și de la proces la proces. O conducere care raționează la nivel de sector ratează exact diferența care este relevantă pentru propria sa strategie.
Dacă o strategie mai este validă nu este ceva pentru care puteți aștepta clarificarea din planul anual. Modul de a urmări acest lucru continuu este descris în cum măsurați dacă o strategie funcționează fără să așteptați ciclul anual, disponibil prin o metodă de a măsura strategia între momentele obișnuite de evaluare, și în completarea întrebării cum recunoașteți că o premisă a devenit învechită, detaliat în semnale prin care observați că o strategie a început să se deplaseze. Întrebarea de bază — ce muncă din propria companie poate fi cu adevărat preluată de AI — este răspunsă pe sarcini prin scanarea de muncă a FTE TO AI.
Puteți începe fără să deschideți întregul plan. Verificarea gratuită a premiselor este o rundă scurtă în care denumiți principalele premise de la baza strategiei dumneavoastră și vedeți, pentru fiecare premisă, când a fost confirmată ultima dată — nu dacă a fost vreodată corectă, ci dacă mai este valabilă acum. Testul strategic complet de presiune, cu o imagine din exterior alături de o autoevaluare a conducerii, este în construcție.
Stel uw vraag. Vaak zit de echte vraag een laag dieper — daar mag ik naar vragen.
Answers come from this site’s knowledge base. Not tailored advice, and not a scan of your company.