Un bancher care evaluează o relație de credit sau o finanțare lucrează cu o structură a costurilor ca predicție. Nu ca o fotografie a anului trecut, ci ca bază pentru o capacitate de rambursare care trebuie să reziste în anii următori. Dacă această structură se schimbă pentru că o parte din muncă este făcută de AI în locul oamenilor, se schimbă și predictibilitatea cifrelor pe care își bazează evaluarea. Riscul lui nu este că costurile scad. Riscul lui este că evaluează o structură a costurilor care este deja în schimbare, în timp ce raportarea are încă forma veche.
Ce are de câștigat este mai simplu: un debitor care poate arăta ce parte din costuri a devenit variabilă pentru că munca a fost transferată către AI, și ce parte rămâne fixă pentru că necesită supraveghere sau este muncă umană, îi oferă o structură pe care o poate calcula. Neclaritatea în această privință îl costă mai mult decât o cifră mai mică. Neclaritatea îi costă încrederea în restul dosarului.
Întrebarea bancherului nu se referă la tehnologie. El întreabă: ce parte din această structură a costurilor este supusă schimbării, și această schimbare a avut deja loc sau este încă anticipată? Un post de cost care a fost preluat de AI este un alt tip de post de cost decât unul care este încă muncă umană: primul se poate adapta mai rapid la volum, al doilea nu. Cine nu distinge aceste două categorii în explicația cifrelor îi oferă bancherului o structură pe care nu o poate evalua.
Răspunsul pe care nu îl acceptă este o cifră fără explicație privind proveniența. „Costurile scad pentru că lucrăm mai eficient” nu este un răspuns pe care se poate baza o evaluare a creditului. Ce sarcini au fost preluate, cu ce supraveghere, și de când, acesta este nivelul de detaliu de care are nevoie. Fără acest nivel, vede o tendință fără cauză, și o tendință fără cauză nu o poate extrapola.
În unele companii, această explicație există deja: raportarea către finanțatori face distincție între costurile care au scăzut structural pentru că o sarcină este acum realizată în mare parte de AI, și costurile care au fost doar deplasate către supraveghere în locul execuției. În alte companii, această explicație nu există, și un post de cost redus este raportat ca rezultat al „eficienței” fără nicio precizare suplimentară.
Diferența nu constă în dimensiunea companiei sau în sector. Ea constă în faptul dacă cineva de la masa conducerii a renunțat explicit la premisa care stătea la baza vechii structuri a costurilor. O structură în care anumite costuri erau bugetate ca fixe pentru că erau întotdeauna muncă umană nu mai este validă în momentul în care o parte din aceste sarcini este transferată către AI. Companiile în care acest lucru a fost observat și calculat pot arăta acest lucru unui bancher. Companiile în care acest lucru nu a fost încă observat lasă o premisă veche în cifre fără ca cineva să o fi retras.
Bancherul se ciocnește cel mai des cu directorul comercial. Acesta se uită la venituri și capacitate de creștere și vede în AI mai ales spațiu: procesarea unui volum mai mare fără o creștere proporțională a costurilor. Bancherul se uită la aceeași schimbare și vede altceva: o structură a costurilor care a devenit mai puțin predictibilă atât timp cât nu este clar ce parte a fost transferată definitiv și ce parte redevine muncă umană de îndată ce calitatea supravegherii o impune. O creștere care se bazează pe o premisă neconfirmată privind automatizarea nu este, pentru bancher, creștere, ci un risc care încă nu a fost identificat.
Se ciocnește și cu directorul operațional, care vede în principal procesul: sarcinile au fost transferate, funcționează, gata. Bancherul întreabă despre durabilitatea acestui lucru pe o perioadă mai lungă decât are de obicei în minte un director operațional. Ceea ce funcționează astăzi cu nivelul actual de supraveghere poate arăta diferit la următoarea etapă de scalare, și bancherul vrea să știe dacă această diferență a fost deja analizată.
Aceste ciocniri nu sunt o divergență de opinii pe care el o rezolvă personal. Cine dorește să ajusteze această structură a costurilor pe baza a ceea ce preia AI are propriile cerințe legale de respectat; bancherul se pronunță asupra cifrelor, nu asupra căii care duce la ele.
Sub toate aceste întrebări se află o singură întrebare: ce muncă din această companie poate fi cu adevărat preluată de AI, ce parte se face deja cu supraveghere, și ce parte rămâne muncă umană atât timp cât nimeni nu a demonstrat contrariul. Aceasta este aceeași întrebare care apare la întrebarea la ce se uită un cfo atunci când AI preia munca, la analiza pe care o face un director comercial între premisele de creștere și automatizare, și la modul în care o revizuire strategică determină cine trebuie să participe la discuția despre aceste premise. La această întrebare răspunde scanul de muncă al FTE TO AI pe fiecare sarcină, nu ca estimare, ci ca numărare.
Dacă structura costurilor prezentată unui bancher se bazează pe o premisă privind munca umană care s-a schimbat deja, acest lucru nu este un detaliu pentru următoarea situație financiară anuală. Verificarea gratuită a premiselor este o sesiune scurtă în care identificați cele mai importante premise care stau la baza strategiei dumneavoastră și vedeți, pentru fiecare premisă, când a fost confirmată ultima dată. Testul complet, cu o autoevaluare a echipei de conducere alături de imaginea din exterior, este în curs de dezvoltare.
Stel uw vraag. Vaak zit de echte vraag een laag dieper — daar mag ik naar vragen.
Answers come from this site’s knowledge base. Not tailored advice, and not a scan of your company.