Un plan strategic devine rareori dintr-o dată incorect. Se deplasează, presupunere cu presupunere, în timp ce textul de pe hârtie rămâne neschimbat. Asta face ca întrebarea "cum ținem strategia actuală" să fie greșit formulată. Nu este vorba despre rescriere la o dată fixă, este vorba despre a ști care presupunere de sub plan mai este valabilă și care s-a erodat pe tăcute.
O revizuire trimestrială presupune că lumea se schimbă cu o viteză constantă, care poate fi prinsă frumos într-un interval fix. Asta nu mai este adevărat, dacă a fost vreodată. Unele presupuneri rămân valabile și după un an. Altele devin caduce în câteva săptămâni, fără să existe vreun motiv pentru a le verifica. Un ritm fix de rescriere nu prinde niciuna dintre acestea corect: este prea lent pentru presupunerea care tocmai s-a prăbușit și prea multă muncă pentru presupunerea care nu s-a mișcat.
Ce funcționează cu adevărat este să considerați presupunerea în sine ca unitate. Nu rescrierea planului, ci notarea, pentru fiecare presupunere, a momentului în care a fost confirmată ultima dată și pe baza căror informații. Astfel, întreținerea unei strategii devine ceva ce se face continuu și direcționat, în loc de periodic și integral.
AI-ul care preia muncă nu este o dezvoltare separată, alături de strategie. Este exact tipul de schimbare din cauza căreia o presupunere se depreciază fără ca cineva să o retragă. Un plan care se bazează pe o anumită ocupare a posturilor, pe o anumită durată de execuție sau pe un anumit avantaj competitiv se sprijină de multe ori pe presupunerea implicită că munca se execută așa cum s-a executat mereu. De îndată ce o parte din acea muncă se deplasează — AI care preia sarcina, AI care lucrează sub supraveghere, sau sarcini care rămân muncă umană — acea presupunere nu mai este automat adevărată. Textul planului nu se schimbă, dar fundamentul planului da.
Acest lucru se întâmplă deja astăzi, și nu în mod egal pretutindeni. În unele companii, această distincție — ce poate prelua AI-ul, ce necesită supraveghere, ce rămâne muncă umană — este deja determinantă în modul în care se discută despre capacitate. În alte companii se vorbește încă în vechiul cadru de presupuneri, în timp ce sarcinile de bază sunt deja în plină deplasare. Diferența nu se află în sectorul în sine, ci în faptul dacă cineva testează presupunerile planului în raport cu această deplasare sau nu. Companiile care sunt în avans în acest sens țin evidența la cum știți dacă concurentul dumneavoastră se deplasează mai rapid decât dumneavoastră a ceea ce parte din acest proces se petrece deja în afara propriei organizații.
O verificare a presupunerilor nu produce o predicție. Ea produce o stare: mai este valabilă această presupunere, având în vedere ce se cunoaște acum, sau fundamentarea ei este depășită. Este un tip de afirmație diferit de "acest lucru se va întâmpla". Nu este nici o afirmație despre ce ar trebui să facă o organizație cu personalul ei — acea decizie se supune cerințelor legale proprii și se află în afara a ceea ce evaluează o verificare a presupunerilor.
Mai mult, rezultatul nu este la fel de fiabil pretutindeni. O presupunere referitoare la un termen reglementat extern este de obicei simplu de verificat: reglementarea este fixă, ceasul merge. O presupunere despre comportamentul unui concurent sau despre viteza cu care o piață adoptă AI-ul este inerent mai incertă. În acest caz, verificarea nu oferă certitudine, ci un moment de confirmare: acesta este ceea ce cunoșteam la această dată, pe aceasta ne-am bazat decizia. Când acea dată se află departe în trecut, asta spune ceva. Când presupunerea a fost verificată luna trecută, o deplasare pe piață spune de obicei puțin — presupunerea nu este neapărat greșită, ci doar (încă) neverificată din nou.
Nu este nici un instrument pentru forțarea deciziilor. Există decizii care este mai bine să fie lăsate în așteptare până când o presupunere devine mai clară; ce decizii ar fi bine să postponați până când este răspuns la întrebarea privind AI-ul descrie când este mai înțelept să așteptați decât să continuați pe informații incomplete.
Pasul practic nu este rescrierea planului, ci explicitarea lui. Ce presupuneri se află, vizibile sau invizibile, sub strategia actuală? Când a fost verificată ultima dată fiecare presupunere și pe baza cărei surse? Este un exercițiu diferit de un SWOT sau o reconsiderare anuală: este o listă care poate fi ținută actualizată rând cu rând, în loc de un document care își pierde valabilitatea în întregime.
În această privință, ajută să știți de unde vine propria imagine. Un plan care se bazează pe cifre vechi de doi ani, în timp ce piața a evoluat, poate fi recunoscut prin semnale specifice — cum recunoașteți că planul dumneavoastră se bazează pe cifre depășite descrie care sunt acestea. Și un plan construit mai ales din interior, fără a compara imaginea din exterior alături, îi lipsește un punct de comparație care este relevant tocmai în cazul deplasărilor conduse de AI; ce înseamnă în practică gândirea outside-in arată cum se construiește acest punct de comparație.
Întrebarea de fond — ce muncă din această companie este, în acest moment, cu adevărat de preluat de către AI, ce parte necesită supraveghere și ce parte rămâne muncă umană — este răspunsă pentru fiecare sarcină cu scanul de lucru al FTE TO AI.
Menținerea actualității unei strategii nu începe cu un document nou, ci cu identificarea presupunerilor ascunse în documentul actual. Verificarea gratuită a presupunerilor este un prim pas scurt în acest sens: identificați presupunerile dumneavoastră principale și vedeți, pentru fiecare, când a fost confirmată ultima dată și pe ce s-a bazat această confirmare. Proba completă — imaginea din exterior alături de auto-evaluarea conducerii, cu lista de presupuneri ca element de legătură — este în construcție.
Stel uw vraag. Vaak zit de echte vraag een laag dieper — daar mag ik naar vragen.
Answers come from this site’s knowledge base. Not tailored advice, and not a scan of your company.