Un pilot răspunde la o întrebare restrânsă: poate această bucată specifică de AI, în acest mediu specific, să preia această sarcină specifică. Este o întrebare utilă, iar răspunsul este de multe ori aplicabil. Dar un pilot nu testează dacă presupunerea de sub strategia dumneavoastră mai este valabilă. Presupunerea respectivă era mai amplă: că o anumită parte din munca din organizația dumneavoastră rămâne muncă umană, că o anumită funcție rămâne rară, că un concurent nu poate construi rapid o anumită capacitate. Un pilot reușit într-un colț al companiei spune puțin despre asta. Un pilot nereușit spune și mai puțin, pentru că acesta se poate datora datelor, instrumentelor sau persoanelor care l-au executat, și nu întrebării în sine.
Diferența dintre un pilot și o verificare strategică este anvergura întrebării. Un pilot întreabă: funcționează asta aici. O verificare strategică întreabă: pe ce presupunere se construiește planul nostru și mai este adevărată această presupunere astăzi. Sunt întrebări diferite, cu răspunsuri diferite, iar o conducere care răspunde la prima întrebare și crede că a rezolvat-o și pe a doua lucrează cu un unghi mort pe care nimeni nu l-a observat.
AI care preia munca nu se produce ca un anunț. Se întâmplă sarcină cu sarcină, echipă cu echipă, de obicei fără o decizie prealabilă vizibilă pentru întreaga organizație. O presupunere dintr-un plan strategic de acum doi ani — că o anumită funcție de analiză rămâne rară și consumatoare de timp, că un concurent nu poate scala rapid un anumit serviciu — poate fi deja depășită fără ca nimeni să o fi retras. Nu pentru că presupunerea era greșită atunci când a fost formulată, ci pentru că lumea de sub ea s-a schimbat în timp ce documentul a rămas neschimbat.
Trei categorii traversează fiecare bucată de muncă: sarcini pe care AI le poate prelua deja, sarcini care trec parțial, cu supraveghere umană care aprobă sau respinge, și sarcini care rămân muncă umană. Care sarcină cade în care categorie diferă de la o companie la alta. Depinde de calitatea datelor de bază, de câtă context necesită o sarcină, de existența unei reglementări care impune aprobare umană și de modul în care este organizată munca în prezent. Două companii din același sector pot avea, prin urmare, rezultate complet diferite, și ambele pot avea dreptate pentru situația lor proprie.
Un pilot este, prin proiectare, local: o echipă, un proces, o perioadă. Exact de aceea nu arată dacă presupunerea de sub strategie, ca întreg, mai este valabilă. Un pilot poate reuși în timp ce presupunerea mai amplă nu mai este de mult valabilă, pentru că pilotul se află întâmplător într-un colț unde schimbarea nu a ajuns încă. Un pilot poate de asemenea să nu reușească în timp ce presupunerea este deja depășită în altă parte a companiei, pentru că nereușita nu spune nimic despre alte departamente sau alte sarcini.
Cine dorește să știe dacă o strategie mai este valabilă nu trebuie să întrebe dacă funcționează o singură aplicație AI, ci care presupuneri susțin strategia și când au fost verificate ultima dată. Este un exercițiu diferit de a rula un pilot, și este exercițiul care explică de ce cum distingeți un hype AI de o schimbare care rămâne nu poate fi răspuns printr-un singur experiment.
Companiile la care acest lucru este deja bine reglementat au, de regulă, un lucru în comun: cineva din organizație semnalează structural când o sarcină trece dintr-o categorie în alta, iar acel semnal ajunge la cel care stabilește strategia. La alte companii, semnalul rămâne blocat la o echipă izolată, sau nu este observat deloc pentru că nimeni nu are acea sarcină. Cine din organizație vede primul că AI preia munca nu este deci întotdeauna persoana cu cel mai mult mandat, iar acest decalaj dintre cine vede și cine decide este locul în care strategiile rămân cel mai mult timp neschimbate, fără ca nimeni să observe.
Întrebarea de fond — care muncă din această companie poate fi cu adevărat preluată de AI și care nu — este răspunsă cu scanul de lucru al FTE TO AI, sarcină cu sarcină, cu o estimare a ceea ce poate prelua AI, ce necesită supraveghere și ce rămâne muncă umană.
Această abordare estimează, nu măsoară. Categoria în care se încadrează o sarcină — de preluat, cu supraveghere, sau muncă umană — este o estimare bazată pe ce se cunoaște în acest moment despre sarcină, sector și tehnologia disponibilă. Această estimare se poate schimba imediat ce tehnologia se schimbă sau imediat ce sarcina însăși este reorganizată. Un rezultat stabilit acum trei luni nu mai spune nimic despre astăzi dacă presupunerea de bază a devenit între timp caducă. De aceea o verificare unică nu este niciodată suficientă, și de aceea întrebarea cum păstrați o strategie actuală fără a o revizui în fiecare trimestru necesită o altă abordare decât o zi anuală de strategie.
Dacă un rezultat afectează decizii de personal, se aplică un cadru diferit, cu propriile cerințe legale; această metodă nu oferă o fundamentare pentru concediere și nici consiliere de personal. Ea oferă o imagine a muncii care se schimbă probabil, astfel încât o conducere să știe care presupunere din plan mai este valabilă și care nu, și ce decizii pot, prin urmare, să aștepte — o întrebare detaliată în ce decizii este mai bine să le postponați până când întrebarea privind AI a fost răspunsă.
Un pilot arată dacă ceva funcționează. O verificare strategică arată dacă planul mai este valabil. Cine dorește să înceapă cu a doua opțiune poate face verificarea gratuită a presupunerilor: o scurtă rundă în care numiți principalele dumneavoastră presupuneri și vedeți, pentru fiecare presupunere, când a fost confirmată ultima dată. Verificarea completă și detaliată, cu date sectoriale, ceasuri de reglementare și graficul de conducere unul alături de celălalt, este în construcție.
Stel uw vraag. Vaak zit de echte vraag een laag dieper — daar mag ik naar vragen.
Answers come from this site’s knowledge base. Not tailored advice, and not a scan of your company.